Antena 3 CNN Actualitate Locale Act de vandalism în Sibiu. Un bărbat a fost prins în flagrant, în timp ce zgâria zeci de maşini fiindcă încurcau circulaţia

Act de vandalism în Sibiu. Un bărbat a fost prins în flagrant, în timp ce zgâria zeci de maşini fiindcă încurcau circulaţia

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:33 17 Apr 2024 Modificat la 17:33 17 Apr 2024

Vorbim despre un bărbat de 34 de ani, din județul Timiș, care, cu ajutorul unui obiect ascuțit, a zgâriat nu mai puțin de 22 de autoturisme parcate pe strada Traian Demetrescu din Sibiu.

Oamenii din zonă l-au observat pe bărbat exact în momentul când acționa, așa că au sunat la Poliție. De altfel, până la sosirea echipajelor, proprietarii mașinilor distruse l-au imobilizat pe individ, cerându-i socoteală pentru aceste acte de vandalism.

Astfel, bărbatul le-a explicat că s-a enervat când a observat că mașinile erau parcate cu o roată pe trotuar și că încurcă astfel trecerea pietonilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au confirmat incidentul și au declarat că, în urma cercetărilor efectuate de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, au fost identificate 22 de autoturisme care prezintă zgârieturi ale elementelor de caroserie.

Acum, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru distrugere, mai ales că doar o parte dintre autoturismele vandalizate au asigurare CASCO. Există, totuși, posibilitatea ca proprietarii păgubiți să-l acționeze pe bărbat în instanță pentru a-și putea recupera daunele.

 

×
x close