Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident rutier grav pe DN6: Un mort şi cinci răniţi

Accident rutier grav pe DN6: Un mort şi cinci răniţi

1 minut de citit Publicat la 21:50 22 Feb 2017 Modificat la 21:50 22 Feb 2017
o_1b9jlv12ak0v1vjdc34e5jvru8.jpg
Foto: Pixabay.com

Un biciclist a murit miercuri seara după ce a fost lovit pe DN 6, în comuna Dăneasa, de un automobil care ulterior a derapat şi a ajuns într-un canal, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Aceasta a precizat, despre modul în care s-a produs accidentul rutier, că un automobil a evitat biciclistul apoi a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe un câmp. Un alt autoturism, care se deplasa din sens opus nu a reuşit să evite biciclistul, l-a lovit, apoi a derapat, a părăsit partea carosabilă şi a ajuns într-un canal.

Biciclistul a fost târât pe o distanţă de câţiva de metri.

În urma accidentului, două persoane aflate în maşina care a lovit biciclistul au suferit diferite traumatisme şi au fost transportate de echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt la Spitalul Caracal. Alte trei persoane rănite au refuzat să fie transportate la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, echipajele medicale care s-au deplasat la intervenţie au constatat că biciclistul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.

Băsăşteanu a adăugat că la intervenţie, în sprijinul persoanelor rănite, s-au deplasat echipaje SMURD şi echipaje de la Ambulanţă. Trei persoane au fost monitorizate medical la faţa locului şi două au fost transportate la spital.

"În cele două automobile se aflau cinci persoane, toate conştiente. Cele două persoane transportate la spital prezentau traumatisme diverse, în special în zona feţei", a spus reprezentantul ISU Olt.

×
x close