Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost solicitat să intervină astăzi, în jurul orei 16:00, în cazul producerii unui accident rutier, pe drumul european E87, între localitățile Două Cantoane și Babadag, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau trei persoane.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Din păcate, la sosirea echipajelor operative, două dintre victime (o persoană de sex masculin și o persoană de sex feminin) prezentau leziuni incompatibile cu viața. A treia victimă (sex masculin), a fost preluată de un echipaj a Serviciului de Ambulanță Județean care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Victimele aveau 17 ani, fata decedată, 15 ani, băiatul decedat, iar conducătorul auto aflat în comă, este în vârstă de 21 de ani.
La fața locului, s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.