Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN22 Tulcea – Constanța, la kilometrul 187+700 de metri, în apropierea localității Cataloi, județul Tulcea, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme.
În urma accidentului au rezultat patru victime, doi adulți și doi minori care au fost preluați de echipajele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță și transportate la Spitalul de Urgență din municipiul Tulcea.
Potrivit ISU Tulcea, la locul accidentului a fost trimis un echipaj format din trei subofițeri cu autospecială de descarcerare, care a intervenit pentru luarea măsurilor de prevenire a unui incendiu.
Din fericire, nu a fost nevoie pentru descarcerarea vreunei persoane.