Un tânăr de 23 de ani din Gilău, care se află într-un autoturism a efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclist în vârsta de 26 de ani.
Motociclistul a fost transportat la spital cu ambulanță deși inițial a fost chemat și elicopterul SMURD din Jibou.
El a fost găsit în stare se inconștiență, iar acum se află în stare gravă la spital și a fost intubat.
Citește și: Profesor găsit mort, într-o pădure, de două colege de la școala unde lucra, lângă Bucecea, în Botoșani
Tânărul care se afla pe motor nu a putut fi testat din cauza stării în care se află, în schimb, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În urmă celor întâmplate, s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.