Cele două autoturisme, ambele conduse de femei, mergeau în aceeași direcție, dinspre Suceava spre Botoşani.
Potrivit polițiștilor, una dintre mașini voia să vireze la stânga într-o curte, dar a fost lovită de autoturismul din spatele său, care voia să facă manevra de depăşire.
La locul accidentului au ajuns trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, autospeciala de transport victime multiple, o autospecială de pompieri cu apă şi spumă, dar şi mai multe echipaje de poliţie.
Patru persoane au fost rănite, dintre care trei sunt copii.
Una dintre șoferițe, dar și copiii au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Judeţean de Urgență „Mavromati".