Accidentul s-a produs pe drumul european E87, între localitățile Mineri și Somova, județul Tulcea, între două autoturisme, după ce unul dintre șoferi a intrat pe contrasens.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar șoferii din ambele autoturisme au rămas încarcerați.
La fața locului s-au prezentat mai multe autospeciale de la ISU Tulcea, anume o ambulanță SMURD și trei salvări de la Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea.
Cele patru victime, doi bărbați și două femei, având vârste cuprinse între 19 și 62 de ani, au fost transportate la spitalul din Tulcea, starea lor fiind, în prezent, stabilă.
Polițiștii au deschis un dosar pentru vătămare corporală, urmând ca șoferul vinovat să fie cercetat penal.