Accidentul s-a produs în zona localității Sârca, comuna Bâlţaţi, județul Iași, într-o curbă. Au fost implicate un autocamion, o ambulanță și un autoturism.
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 28 Iași-Târgu Frumos, în zona localității Sârca, județul Iași, într-o curbă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion, o ambulanță și un autoturism.
Potrivit primele date, 9 persoane au suferit leziuni, 5 dintre ele sunt în stop cardio-respirator, alte 4 acuză dureri, dar sunt stabile. La fața locului acționează echipaje medicale și descarcerarea", se arăta în comunicatu Poliţiei Române, transmis imediat după accident.
Acționează acolo echipaje medicale și descarcerarea.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir.
Sursa video: 24iasi via Facebook
În Ambulanţă, era o femeie gravidă
Foto: captura 24iasi via Facebook
Din primele informaţii, accidentul a avut loc după o depăşire pe contrasens.
În autocamion se afla o persoană, în autoutilitară erau şase persoane, iar în Ambulanţă trei oameni.
Cei mai afectaţi în urma accidentului sunt cei din camionetă.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Iași, șapte persoane - șoferul autoturismului și șase ocupanți ai autocamionului - au murit.
În Ambulanţă se afla o femeie gravidă, dar a refuzat să fie transportată la spital, pe motiv că nu ar avea răni grave, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi, marţi, la Antena 3.
Șoferul ambulanței și asistenta au suferit leziuni, iar o femeie însărcinată care se afla în ambulanță a scăpat cu bine și a fost preluată de familie.
Din cei şapte morţi, şase sunt din autoutilitară și unul este şoferul camionului.
S-a deschis dosar penal. Surse: Vinovat ar fi şoferul camionetei
În acest caz, a fost deschide deja dosar penal de cercetare pentru ucidere din culpă, potrivit unor informaţii obţinute în exclusivitate de Antena 3.
Multe persoane vor fi duse la audieri pentru a se stabili exact circumstanţele în care s-a produs accidentul.
De asemenea, potrivit unor informaţii obţinute pe surse din apropierea anchetei, cel vinovat de producerea accidentului rutier ar fi şoferul camionetei care a intrat în maşina Ambulanţei şi apoi în autoturismul care mergea regulamentar pe şosea.
În dubă, se aflau, din primele informaţii, muncitori care făceau naveta pentru a ajunge la serviciu.