Accidentul mortal s-a produs pe o stradă din Botoşani. Trecătorii care au văzut accidentul povestesc că femeia era însoţită de o prietenă, iar cele două au traversat în fugă strada.
Şoferului de 72 de ani spune că cele două victime se aflau la doi metri distanță de trecerea de pietoni şi deşi a încercat să evite impactul puternic, nu a reuşit.
Poliţia anchetează acum cazul pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
România devine ţara accidentului la minut, iar cele mai multe victime sunt pietoni.
Suntem campioni europeni la numărul de accidente rutiere - peste o mie în fiecare zi!
În fiecare an, cel puţin 1.600 de oameni îşi pierd viaţa pe drumurile publice. Ca să înţelegeţi amploarea tragediei, 1.600 reprezintă populaţia unei comune.
Astfel, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de decese în accidente rutiere raportat la un milion de locuitori, cu un număr alarmant de 86 înregistrate în 2022.
Iar pe lângă tragedia pierderii unei vieţi, vorbim şi de costuri ridicate. Conform Autorității Rutiere Române, la nivelul anului 2017, costurile unui accident grav se apropiau de 770.000 de lei (aproximativ 170.000 de euro) la acea vreme, în timp ce un accident cu victime presupunea cheltuieli de aproape 5 milioane de lei, adică un 1 milion de euro.
Astfel, dintr-un simplu calcul vedem că din cauza acestor accidente, se cheltuiesc sute de milioane de euro.
Pietonii reprezintă 50% dintre persoanele decedate în accidentele produse pe stradă, 27,6% în cele care au avut loc pe drumuri naționale și 30,9% în evenimentele de pe drumuri județene.