Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident mortal, în prima zi de Paște: Mașina condusă de un bărbat a fost lovită de tren, în Sibiu

Accident mortal, în prima zi de Paște: Mașina condusă de un bărbat a fost lovită de tren, în Sibiu

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:59 05 Mai 2024 Modificat la 10:59 05 Mai 2024
accident masina tren sibiu
Accident mortal în ziua de Paști. Mașina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu Sursa foto: IPJ Sibiu

Potrivit Poliției Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localitățile Ruși și Șeica Mare.

Mecanicul trenului și călătorii nu au fost răniți.

Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaș spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Alba, singur în mașină, nu a respectat semnificația culorii roșu a semaforului instalat la trecere, a pătruns pe calea ferată și a fost lovit de un tren de persoane care circula dinspre Sibiu spre Mediaș.

Autovehiculul a fost proiecat în afara părții carosabile. Din păcate, șoferul a murit în urma impactului.

"Bărbatul în vârstă de 38 de ani de afla în stop cardio-respirator, din păcate în ciuda eforturilor depuse, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul prezent la fața locului declarând decesul”, spune Raluca Marcu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Pasagerii din tren și mecanicul trenului, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din județul Cluj, nu au suferit vătămări corporale. În zonă se circulă îngreunat", potrivit IPJ Sibiu.

×
x close