![mama suspectului principal din braila spune ca barbatul o cunostea pe dentista familia face scandal mama suspectului principal din braila spune ca barbatul o cunostea pe dentista familia face scandal](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/21/mama-suspectului-principal-din-braila-spune-ca-barbatul-o-cunostea-pe-dentista-familia-face-scandal-913682.jpg)
Patru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani au ajuns joi la spital după ce maşina în care se aflau alături de mama lor a fost implicată într-un accident în lanţ produs pe DN 7, la ieşirea din staţiunea Călimăneşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea.
"Accidentul s-a produs la kilometrul 199, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, în zona OMV Călimăneşti. Sunt implicate trei autoturisme şi un camion, cauza probabilă a producerii evenimentului rutier fiind nepăstrarea distanţei regulamentare. Într-un dintre autoturisme s-ar afla o mamă cu patru copii, fără traumatisme evidente, dar care au solicitat transportul la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.
Reprezentanţii ISU Vâlcea au transmis că cei patru copii au suferit atacuri de panică şi traumatisme uşoare, fiind preluaţi de o ambulanţă SMURD şi una de la SAJ şi transportaţi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru îngrijiri medicale. La spital a ajuns, de asemenea, şi unul dintre şoferii implicaţi în accident, acesta acuzând dureri la nivelul coloanei.
În zonă s-a circulat cu dificultate pe sensul de mers Sibiu -Râmnicu Vâlcea, traficul fiind reluat în condiţii normale după circa o oră.