Patru persoane au decedat luni, în urma unui accident de circulație pe DN 2, la ieșirea din Râmnicu Sărat către Focșani, în urma coliziunii dintre un autoturism Matiz și un TIR.
"Din primele cercetări a rezultat că șoferul unui autoturism Matiz, un bărbat în vârstă de 67 de ani, care circula către Focșani, pe fondul angajării într-o depășire neregulamentară a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autotren înmatriculat în Ucraina, condus de un șofer în vârstă de 41 de ani. Doi bărbați, o femeie și un adolescent, toți din autoturismul Matiz, au murit pe loc", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul Doinița Mihalache.
Polițiștii au întâmpinat dificultăți cu identificarea victimelor și chiar cu stabilirea mărcii autoturismului implicat în accident, care a fost făcut zob.
Potrivit sursei citate, circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate după producerea accidentului, iar mai multe echipaje ale Ambulanței s-au deplasat la fața locului.