Potrivit primelor informații, în urma accidentului sunt șase persoane rănite, printre care se află și doi copii.
Accidentul s-a produs din cauza unui șofer neatent care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers, scriu jurnaliștii de la observatorulph.ro.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, circulația pe A1 este restricționată.
Circulația rutieră se desfășoară pe a doua bandă, prima bandă fiind restricționată de echipajele SMURD.
Autoturismele implicate, în urma coliziunii, au ieșit în afara părții carosabile.
Mașinile circulă dirijat pe banda doi, la kilometrul 59, în zona localității Uliești, județul Dâmbovița, din cauza unui accident în care au fost implicate două autovehicule.