Bărbatul în vârstă de 72 de ani din localitatea Târgu-Jiu conducea autoturismul pe DN66, în apropierea comunei Drăguțești, din direcția Rovinari – Târgu-Jiu.
Cadrele medicale ajunse la fața locului au încercat să îi salveze viaţa, însă din păcate nu a fost posibil.
"La data de 16 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 72 de ani din localitatea Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcția Rovinari – Târgu-Jiu, a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului de mers și a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod în apropierea părții carosabile, mașina fiind în acest moment răsturnată.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă", a anunţat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.