Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Timiş: O persoană a murit, iar alte patru, între care trei copii, au fost rănite

Accident grav în Timiş: O persoană a murit, iar alte patru, între care trei copii, au fost rănite

<1 minut de citit Publicat la 12:01 22 Dec 2017 Modificat la 12:01 22 Dec 2017
o_1c1uqmsc67m9nlk1trn1ketdkbd.part
Foto: Pixabay.com

Un grav accident rutier a avut loc vineri pe Drumul Naţional 68A, în localitatea Coşava, aflată la limita judeţelor Timiş şi Hunedoara, fiind implicate două autoturisme şi un autotren. În urma accidentului, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte patru - între care trei copii - au fost rănite.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, unul dintre răniţi a rămas încarcerat, iar echipale de intervenţia nu l-au mai putut salva, fiind declarat decesul.

De asemenea, au fost rănite patru persoane -soţia şoferului şi cei trei copii ai acestora, în vârstă de patru luni, cinci ani şi zece ani.

Toate victimele sunt preluate de ambulanţe şi transportate la spitale.

×
Etichete: accident rutier
TOP articole
x close