Din primele informații, o femeie în vârstă 53 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, se deplasa cu autoturismul pe direcția Cluj-Napoca spre Florești.
La un moment dat, aceasta ar fi pierdut controlul asupra volanului, moment în care s-a izbit de parapetul amplasat pe axul drumului.
› Vezi galeria foto ‹
Din cauza impactului puternic, mașina a zburat pe contrasens, unde a lovit, în cădere, un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, apoi s-a răsturnat.
Din fericire, în urma accidentului nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost negativ.