Un bărbat de 55 de ani a murit miercuri, după ce tractorul pe care-l conducea a fost lovit de trenul IR 366 la o trecere peste calea ferată din localitatea Sândominic, județul Harghita. Circulația feroviară este întreruptă.
Trenul de persoane IR 366 a lovit un tractor cu remorcă, la o trecere la nivel cu calea ferată.
La accident s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Bălan, cu o autospecială de intervenție. Din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc s-au deplasat 2 echipaje, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SAJ Mădăraș.
În urma impactului, un bărbat de 55 de ani care conducea tractorul a murit.
În tren nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale. Circulația feroviară este blocată, iar circulația rutieră pe DN 12 se desfășoară pe un singur sens, alternativ.