Update 10:30 O a cincea persoană a avut nevoie de transport la spital. I s-a făcut rău după intervenție.
Update 10:05 Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
Update 9:57 Din informațiile primite, în accidentul rutier au fost implicate 18 persoane, 4 dintre acestea, 2 adulți și 2 minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre minori a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, iar celelalte 3 persoane au fost transportate cu ambulanțele la spitalul din Alexandria. Victimele sunt conștiente, cooperante și prezintă diverse traumatisme.
Update 9:10 Au fost suplimentate forțele de intervenție cu 2 autospeciale de stingere, 1 punct medical avansat și 3 ambulanțe SMURD din cadrul ISU București-Ilfov.
Totodată, un al doilea elicopter SMURD a fost alocat la caz.
Traficul din zonă este blocat.
---
Un accident rutier în care au fost implicate două autocare și un TIR s-a produs între localitățile Bujoreni și Prunaru, pe E70.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit primelor informații, patru persoane au fost rănite în urma accidentului. Nu se cunoaște momentan numărul total al persoanelor care se aflau în cele două autocare și în TIR.
La fața locului, echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 8 ambulanțe SMURD și 6 ambulanțe SAJ.
Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple și două ambulanțe SMURD.
De asemenea, de la nivelul ISU București-Ilfov au fost suplimentate forțele de intervenție cu 1 ambulanță SMURD cu medic și 1 autospecială pentru transport victime multiple.
În sprijinul forțelor din teren, a fost solicitat și un elicopter SMURD.
Misiunea este în dinamică.
Plan roșu de intervenție! Accident rutier în care au fost implicate două autocare și un TIR, între localitățile Bujoreni și Prunaru, pe E70. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat *Planul Roșu de Intervenție*. La fața locului, echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 8 ambulanțe SMURD și 6 ambulanțe SAJ. În sprijinul forțelor din teren, a fost solicitat și un elicopter SMURD. Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple și două ambulanțe SMURD, transmite ISU Teleorman. Revenim cu detalii!
Publicată de Exploziv News 24 pe Joi, 21 septembrie 2023