Potrivit Poliţiei, incindentul s-a produs în localitatea Rebrișoara iar echipajul medical care a fost chemat la faţa locului a mers pe jos 2 kilometri, zona fiind greu accesibilă.
Victima este un bărbat din localitatea Parva. ISU Bistrița-Năsăud a confirmat că a acordat primul ajutor medical unui bărbat în vârstă de 47 de ani, care avea o plagă împușcată în coapsă.
"Victima a fost găsită cu o ușoară hipotermie, conștientă și cooperantă, prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale de specialitate", a comunicat ISU.
Potrivit poliţiştilor, partidă de vânătoare era autorizată şi se desfășura pe raza fondului de vânătoare nr.10 Rebrișoara. Victima de 47 de ani ar fi fost împușcată accidental de un vânător care avea aceeaşi vârstă, din localitatea Rebrișoara.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Într-un alt incident, care implică, de asemenea, o armă de vânătoare, un bărbat din judeţul Olt a murit.
Tragedie într-o familie din Olt. Un bărbat s-a împușcat din greșeală cu o armă de vânătoare
Un bărbat dintr-o comună din județul Olt a murit vineri seara după ce s-ar fi împușcat, din greșeală, cu arma de vânătoare.
Victima se afla în locuința sa din comuna Teslui.
Medicii sosiți la fața locului nu au mai reușit să facă nimic pentru el și au constatat decesul. Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă.