Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cu 10 victime, după un carambol în care au fost implicate trei mașini

Accident cu 10 victime, după un carambol în care au fost implicate trei mașini

o_1b3u4sr7m16c9mdn15bc1ha7192ui.jpg
Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    14 Dec 2016   •   09:51

Un număr de 10 oameni printre care şi doi copii au ajuns la spital, după un carambol cu trei maşini, produs în localitatea Coldău din judeţul Bistriţa-Năsăud. 

Accidentul extrem de grav a fost provocat de un şofer de 23 de ani care consumase alcool. Acesta a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a intrat în alte două maşini care circulau regulamentar. 

Zece ambulanţe şi un echipaj de descarecerare au intervenit la locul accidentului. Şase răniţi au fost transportaţi la Spitalului Județean de Urgență Bistriţa pentru îngrijiri medicale. 

Doi frați, unul de cinic luni, iar altul de doi ani şi trei luni au scăpat cu viaţă pentru că se aflau pe bancheta din spate în scaune speciale pentru copii. Cei doi au fost externaţi şi sunt în afara oricărui pericol. 

Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe şoferul care a intrat pe contrasens. Acesta avea o alcolemie de 0,7 la mie în aerul expirat.

×
Subiecte în articol: accident accident rutier
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close