Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident ciudat în Timiş, între un biciclist beat şi un mopedist fără permis

Accident ciudat în Timiş, între un biciclist beat şi un mopedist fără permis

<1 minut de citit Publicat la 16:17 26 Oct 2015 Modificat la 16:17 26 Oct 2015
bicicleta.jpg
Foto: desteptarea.ro
Accident de circulație, sâmbătă, în localitatea timișeană Liebling. Un biciclist în vârstă de 57 de ani a fost lovit de un mopedist care a vrut să îl depășească.

Ambii au intrat însă în vizorul polițiștilor. Biciclistul pentru că era beat, iar mopedistul, în vârstă de 19 ani, pentru că nu avea permis.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că mopedistul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului,un bărbat de 57 de ani, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar biciclistul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 630 de lei”, au declarat oamenii legii, conform TiOn.ro.

×
Etichete: bicicleta Timis
x close