Accidentul a avut loc azi după amiază pe Bulevardul Mihai Eminescu, direcția de deplasare, înspre strada Sucevei din Botoșani.
Potrivit martorilor, şoferul, în vârstă de 23 de ani nu a adaptat viteza şi a lovit în plin o femeie şi 2 copii pe trecerea de pietoni. Urmare impactului șoferul a intrat într-o altă maşină care circula regulamentar.
„În încercarea de a-i evita, conducătorul auto a intrat în impact cu un alt autoturism. Pasagera din dreapta față a autoturismului respectiv, o femeie de 34 de ani, a fost transportată la spital. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Botoșani, potrivit presei locale.
La faţa locului a intervenit imediat un echipaj SMURD care a acordat îngrijiri medicale victimelor. Ulterior, acestea au fost transportate la spital.