Din primele informaţii, este vorba despre o autospecială SMURD, condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se deplasa pe strada Iuliu Hațieganu şi avea semnalele luminoase în funcțiune.
La intersecția cu strada Clinicilor, ambulanţa a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani, informează IPJ Cluj.
În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, angajat al SMURD, a fost rănit.
Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, au arătat testele făcute.
Ambulanța de terapie intensivă aparține ISU Bistrița-Năsăud și transporta un pacient la Institutul Inimii din Cluj Napoca.
Pacientul a fost preluat după accident de alt echipaj medical și transportat la institut, fără să fie rănit.
"În schimb, un paramedic a fost rănit ușor, suferind o plagă minoră la nivelul capului.
Din fericire, după ce a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, nu s-a impus transportul paramedicului la spital", a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz continuă.