Marți seară, echipaje din cadrul Serviciului Rutier și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident, produs pe raza localității Petriș.
Din primele date, un autoturism care circula pe un drum de exploatare forestieră care face legătura între Petriș și Dealul Negru, condus de un tânăr de 16 ani din Bistrița, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul tânărului de 16 ani și rănirea altor șapte persoane care se aflau în autoturism.
"Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării 9 persoane dintre care 8 au fost implicate în accidentul rutier soldat, din păcate, cu decesul unui tânăr, găsit cu leziuni incompatibile cu viața.", a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini de la locul accidentului.
Celelalte persoane implicate în accidentul rutier au fost preluate de echipajele medicale, stabilizate și evacuate la UPU SMURD Bistrița, după cum urmează:
- echipajul de terapie intensivă mobilă - o victimă în vârstă de aproximativ 17 ani, cod roșu;
- un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud - o victimă de sex masculin, 17 ani, cod galben
- echipaj de prim ajutor SMURD - o victimă, sex feminin, în vârstă de 17 ani, cod galben
- autospeciala de transport victime multiple - două victime sex masculin, 17 ani, cod verde; o victimă, sex masculin, 19 ani, cod verde, respectiv o victimă, sex masculin cod galben.
A noua persoană găsită la locul accidentului a fost persoana care a acordat primul ajutor victimelor, respectiv a solicitat intervenția echipajelor de specialitate.
ISU Bistrița-Năsăud a pus la dispoziție un microbuz pentru transportul de la UPU SMURD Bistrița la locul accidentului a personalului unității medicale: 3 medici și 2 asistenți medicali.
Planul Roșu de Intervenție pentru județul Bistrița-Năsăud a fost dezactivat la ora 21:35.