Antena 3 CNN Actualitate Locale A găsit pe stradă un portofel și a fost uimit când s-a uitat în el. A mers imediat la poliţie

A găsit pe stradă un portofel și a fost uimit când s-a uitat în el. A mers imediat la poliţie

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:54 19 Oct 2017 Modificat la 17:54 19 Oct 2017
o_1bsqi14f31b3113h719u91mqj1s4r8.jpg
Foto: pixabay.com

Un tânăr de 22 de ani din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, a predat joi poliţiştilor din Motru un portofel care conţinea suma de 700 de euro, pe care l-a găsit pe o stradă din municipiu, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

„Acesta a cerut ajutorul oamenilor legii pentru identificarea persoanei care şi-a pierdut portofelul care, pe lângă suma de bani, mai conţinea actele de identitate ale proprietarului şi ale soţiei sale, precum şi carduri bancare. Potrivit actelor de identitate, poliţiştii au identificat şi au luat legătura cu proprietarul portofelului, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Motru. Acesta s-a prezentat la sediul poliţiei, ocazie cu care şi-a recuperat bunul pierdut”, se menţionează în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă afirmă că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj salută gestul bărbatului care a prezentat poliţiei portofelul găsit şi încurajează cetăţenii la astfel de fapte.

×
TOP articole
x close