Antena 3 CNN Actualitate Locale A alunecat cu mașina în răul Argeș și a apucat să-și împingă un copil afară din mașină. Ce au descoperit apoi polițiștii

A alunecat cu mașina în răul Argeș și a apucat să-și împingă un copil afară din mașină. Ce au descoperit apoi polițiștii

1 minut de citit Publicat la 23:21 21 Ian 2018 Modificat la 23:21 21 Ian 2018
o_1c4d9i6kg1qqq1rds1qqamr6hv88.jpg

Poliţiştii giurgiuveni sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în cazul unui minor în vârstă de 13 ani, din comuna Vânătorii Mici, care a decedat după ce maşina în care se afla a căzut în râul Argeş, a declarat sâmbătă pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă.

"Un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu se deplasa sâmbătă după-amiază cu un autoturism Dacia 1310 din satul Poiana lui Stângă, comuna Vânătorii Mici, către o lizieră de la marginea localităţii unde avea de tăiat câţiva pomi. În maşină cu el se aflau şi cei doi copii ai lui, doi băieţi minori în vârstă de 11, respectiv 13 ani.

Drumul fiind unul agricol, neamenajat, din cauza condiţiilor meteo, ploaie şi noroi, nu a mai putut să înainteze cu maşina, a încercat să facă manevra de întoarcere şi atunci maşina a alunecat în pantă către râul Argeş. Bărbatul a apucat să-l arunce din maşină pe unul dintre băieţi, pe cel de 11 ani, dar pe celălalt nu a mai reuşit să-l salveze şi acesta a căzut cu maşina în apă. Bărbatul a început să fugă spre sat pentru a cere ajutor şi a anunţa autorităţile pentru că ori nu avea telefon mobil, ori îl pierduse sau se udase. A reuşit să alerteze autorităţile, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ambulanţă care, din păcate, a constatat decesul băiatul în vârstă de 13 ani", a precizat Cristian Şuţă.

×
Etichete: accident
TOP articole
x close