Cei patru au fost condamnați pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.
Minorii din orașul Vicovu de Sus sunt acuzați că la mijlocul lunii ianuarie 2021 s-au înțeles și organizat între ei pentru a-l atrage pe un tânăr de 19 ani într-o zonă mai izolată din oraș, unde l-au lovit cu obiecte contondente special avute asupra lor pentru comiterea agresiunii.
Persoana vătămată s-a deplasat cu bicicleta sa spre locul de întâlnire, în acest timp cei patru inculpați stabilind modul concret şi detaliat în care urma să aibă loc agresarea victimei.
În momentul în care au sesizat apropierea victimei cu bicicleta, unul dintre inculpați a aşteptat ca victima să ajungă cu bicicleta în dreptul său, iar în momentul imediat următor, având pe mână o rozetă, a lovit victima cu putere, a doborât-o pe sol şi în continuare i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în diverse zone ale corpului.
Deşi tânărul de 19 ani a fost lovit puternic, el a reuşit să se ridice de la pământ și să o ia la fugă, pentru a scăpa. Cei patru agresori însă, împreună cu minorul de 13 ani, au fugit după el, l-au doborât la pământ și au început toți cinci să-l lovească în mod repetat în zona capului și a întregului corp, fiind înarmați cu rozete, o bâtă tip baseball și aplicând lovituri nenumărate cu pumnii şi picioarele. La un moment dat victima a început să se vaiete de durere, acela fiind momentul în care agresorii au abandonat-o și au fugit.