Antena 3 CNN Actualitate Locul din România care a impresionat o americancă până la lacrimi: "Se simte foarte cool și puțin înfricoșător"

Locul din România care a impresionat o americancă până la lacrimi: "Se simte foarte cool și puțin înfricoșător"

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 17:55 22 Sep 2023 Modificat la 18:10 22 Sep 2023
New Project (4)

Jenny, o turistă din America, a fost impresionată până la lacrimi de Brașov, orașul de la poalele Tâmpei. Aceasta a călătorit împreună cu Jacob și au declarat amândoi că au fost copleșiți de imaginile văzute și au fost profund impresionați de munți, dar și de orașele din împrejurimi.

Jenny s-a arătat impresionată de farmecul orașului, iar arhitectura i-a lăsat o impresie excelentă. "Îmi place să merg pe aceste străduțe înguste. Se simte foarte cool și puțin înfricoșător, dar și frumos în același timp pentru că există o arhitectură atât de diferită decât ceea ce vezi în Statele Unite, așa că apreciez foarte tare asta.

E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut. Și de obicei nu prea spun astfel de lucruri despre clădiri. Iar asta nici măcar nu e o clădire, este o poartă, însă m-a impresionat”, a spus Jenny, în cadrul materialului video.

Citește și: Comuna cea mai mică din România va avea piste de bicicletă. Este în vârf de munte și are sub 90 de locuitori, majoritatea bunici

×
Etichete: Brașov turisti
x close