Liviu Dragnea spune că ancheta DNA care îl vizează nu este altceva decât răzbunarea politică a lui Traian Băsescu cel care, după referendum, a rămas doar un preşedinte-fantomă care va fi părăsit şi de aliaţii politici europeni în momentul în care vor înţelege că au fost minţiţi.
"Prietenii lui Traian Băsescu se vor convinge că i-a minţit şi îl vor părăsi (...) Nu mă tem de anchetă. Mă tem pentru miile de colegi şi oameni simpli anchetaţi", a spus Dragnea.
Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, consideră că
anchetarea lui Liviu Dragnea de către DNA reprezintă o "culme a cinismului". Premierul Victor Ponta a anunţat că se va autodenunţa luni la sediul DNA pentru că a votat şi a îndemnat oamenii să voteze la referendum, în semn de solidaritate
cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care este urmărit penal în dosarul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII.