Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea, decizie în privința codurilor penale: E exclusă adoptarea unei ordonanțe de urgență

Liviu Dragnea, decizie în privința codurilor penale: E exclusă adoptarea unei ordonanțe de urgență

2 minute de citit Publicat la 16:28 25 Iun 2018 Modificat la 16:28 25 Iun 2018
o_1cgrhua4q12si1btl7llop160c8.jpg

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a făcut noi precizări cu privire la codurile penale. 

Întrebați dacă există tensiuni în coaliția de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au spus că nici nu se pune problema de așa ceva. „Nu, niciun fel. Din contră, după cum vedeți, au participat împreună grupurile parlamentare, Senat și Cameră, ne-am adresat amândoi colegilor, am venit împreună în fața presei”, a explicat Tăriceanu.

„Sunt de acord cu Călin. Nu sunt tensiuni în coaliția de guvernare. Am discutat despre moțiune în principal, s-a și votat procedura pe care o vom urca miercuri. O să fim prezenți cât este necesar ca să se asigure cvorulmul, dar nu vom vota”, a spus și liderul Camerei Deputaților. 

Liviu Dragnea a spus că este exclus să adopte ordonanță de urgență pe codurile penale. 

„Da, răspunsul e da. Nu mai e nevoie de asumarea răspunderii, e vorba de a grăbi procedurile în parlament, totuși, pentru că nu putem face o sesiune extraordinară toată vara”, a spus liderul PSD. 

„La ședință s-a discutat foarte clar să nu mai lăsam loc la întârzieri. Nu are rost să o tot lungim, în condițiile în care au fost dezbateri, totul a fost public, s-a discutat cu argumente, au fost consultări cu toate ong-urile, cu alte instituțiile. E o comisie parlamentară care trebuie să-și încheie un raport, apoi intră la Parlamentul României”, a mai spus el. 

Dragnea a vorbit și despre cel mai controversat articol, cel care privește abuzul în serviciu, care nu are o variantă asumată de PSD. 

„Trebuie să ajungă la o variantă membrii comisiei. Am înțeles că sunt 16 sau 18 variante. Nu putem sta la nesfârșit cu un articol, care în opinia multora este neconstituțional și practic nu ar trebui să mai producă efecte, doar pentru că a fost într-un proces. Nu putem sta cu o legislație șchioapă doar așa pentru că țipă unii. Va fi și acolo o formă pe care o vor stabili săptămâna aceasta, astfel încât Codul Penal să intre la vot final”, a adăugat Dragnea. 

În ceea ce privește suspendarea președintelui Iohannis în cazul în care nici săptămâna aceasta nu pune în aplicare decizia CCR, Dragnea a spus că nu este exlusă. 

„Nu este exclusă pentru că deja a stat neconstituțional de mult, dacă se poate spune așa. Jocul cu stai să mai citim e o bătaie de joc la adresa CCR și la adresa Constituției”. 

Întrebat dacă ia în calcul să renunțe la șefia Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a spus clar că nu. 

×
x close