Antena 3 CNN Actualitate Litoralul românesc inundat. Plajele sunt grav afectate

Litoralul românesc inundat. Plajele sunt grav afectate

Litoralul românesc inundat. Plajele sunt grav afectate
08 Aug 2007   •   20:24

În sudul litoralului nouă localităţi au fost puternic afectate de ploia torenţială din cursul nopţii de marţi spre miercuri, când s-au înregistrat precipitaţii ce au depăşit pe alocuri 80 de litri pe metru pătrat, în mai puţin de o oră. Precipitaţiile au antrenat torente care au afectat, pe diferite suprafeţe, falezele din staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, Costineşti, Jupiter, Neptun, Cap Aurora şi Venus - Olimp.

Plaja din Venus, de la Esplanadă, inundată în totalitate, se află într-o stare critică, fiind distrusă în proporţie de 70%. Puhoaiele au produs şanţuri adânci de 60 de centimetri şi late de aproximativ patru metri.
În Eforie Sud 20 de persoane au fost evacuate, casele lor fiind înconjurate de ape. Copiii au fost mutaţi în siguranţă, chiar dacă adulţii au refuzat să părăsescă locuinţele.
La Eforie Nord a fost necesară intervenţia pompierilor, peste 50 de case fiind inundate. Reprezentanţii ISU Constanţa au lucrat toată noaptea ca să scoată apa cu pompele. 30 de camere ale unui hotel de două stele au fost inundate, ploaia pătrunzând fără probleme prin ferestrele şi uşile hotelului. Turiştii şi-au petrecut noaptea în holul clădirii, dar vor fi cazaţi de miercuri în alt hotel din staţiune.
Şi în staţiunea Olimp s-au înregistrat alunecări de teren în zona falezelor, iar cele mai multe plaje au fost afectate de inundaţii.
În staţiunea Neptun, vilele Vişinul, Piersicul şi restaurantul Ambasador au fost inundate, pompierii intervenind cu pompe pentru scoaterea apei.
Staţiunile Costineşti, Saturn, Jupiter, şi Cap Aurora, precum şi alte zone din judeţul Constanţa au fost afectate de inundaţiile provocate de ploile torenţiale.

Ploaia a dat peste cap şi traficul din oraşul Constanţa, intersecţiile fiind inundate. Pe principalele bulevarde şi în subsolurile caselor şi blocurilor, nivelul apei a depăşit 60 de centimetri. În centrul Constanţei, semafoarele nu funcţionau nici miercuri dimineaţă.

DN 39 a fost redat traficului după ce s-a lucrat toată nopatea pentru a-l elibera de ape şi a curăşa molozul şi piatra aduse de ploi.

LITORALUL ROMÂNESC A FOST INUNDAT

Rompres

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close