Meteorologii au anunţat un weekend cald pe litoral, dar lumea nu prea s-a înghesuit la plajă. Ce-i drept, cerul a fost cam înnorat. În plus, în staţiuni sunt puţine opţiuni de distracţie.
Meteorologii au prezis pentru sâmbătă o temperatură de peste 20 de grade pe litoral. Prognoza lor s-a adeverit. Cald a fost, dar soarele nu prea s-a arătat.
Pe lângă asta, şi apa mării i-a cam speriat pe turişti. Chiar dacă a început deja să se încălzească, are în jur de 15 grade Celsius.
Câţiva dintre ei, însă, nu s-au putut abţine de la o baie.
Iar alţii au intrat în apă vrând nevrând.
Vremea va continua să fie caldă şi duminică, dar cerul, spun meteorologii va fi tot acoperit de nori.