Noua listă a ţărilor şi teritoriilor de risc epidemiologic ridicat a fost adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţa de joi.
În zona roşie au intrat Elveţia, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Liechtenstein, Guam, Bahamas, Maldive, Anquilla şi Insulele Saint Kitts şi Nevis.
În zona galbenă au intrat din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Irak şi Argentina, iar din zona verde, în urma creşterii incidenţei, Bulgaria, Serbia, Albania, Armenia, Slovenia, Belarus, Japonia, Palestina, Filipine, Mauritius, Timorul de Est, Burnei Darussalam, Guyana şi Bermuda.
În zona verde au intrat: Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Insulele Virgine Britanice.
Cei care călătoresc dintr-o țară inclusă pe lista roșie nu intră în carantină dacă au certificat digital ce atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. Cei cu certificat digital care atestă doar rezultatul negativ al unui test RT PCR intră în carantină.
Persoanele care vin dintr-o zonă galbenă sunt scutite de carantină dacă vaccinate sau au un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore.
Sunt scutiți de carantină copiii sub 6 ani și cei cu vârste între 6 și 16 ani, dacă au un test COVID negativ.