Antena 3 CNN Actualitate Lista câinilor periculoşi din România: "Nu există rase agresive, ci oameni care nu-şi educă animalele"

Lista câinilor periculoşi din România: "Nu există rase agresive, ci oameni care nu-şi educă animalele"

5 minute de citit Publicat la 08:51 27 Oct 2009 Modificat la 08:51 27 Oct 2009
Lista câinilor periculoşi din România: "Nu există rase agresive, ci oameni care nu-şi educă animalele"
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // În lume există 400 de rase de câini omologate, iar statisticile mondiale arată că în lume mai mult de un milion de oameni sunt muşcati anual. Una dintre problemele cu care proprietarii de câini se confruntă este aceea că ori sunt muşcaţi de propriile animale, ori acestea muşcă alte persoane. Antena3.ro vă prezintă un material despre ce înseamnă agresivitatea canină şi cui vă puteţi adresa dacă sunteţi muşcat de un câine care are stăpân.

La sfârşitul anului trecut, erau înregistraţi în toată ţara 2.863 de câini de luptă şi atac, care sunt consideraţi conform legii de categoria întâi şi printre care se numără şi Pit Bull-ul, 10.686 de câini periculoşi, adică cei de categoria a doua, printre care se regăsesc Ciobănescul Caucazian şi Rottweiller-ul, după cum arată datele de la Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remise către Antena3.ro. Tot anul trecut, poliţiştii au dat 821 de amenzi în valoare de 151.768 de lei şi au constatat 75 de infracţiuni de comercializare de câini sau facilitare de lupte ilegale.

Conform aceloraşi informaţii, în primele trei luni ale lui 2009, au fost legitimate în locurile publice 704 de persoane, dintre care 524 aveau câinii sterilizaţi, iar restul de 180 au primit amenzi între 100 şi 500 de lei pe o persoană, pentru necastrarea animalelor. Judeţele cu cele mai multe sancţiuni contravenţionale sunt Bucureşti, Harghita, Bihor şi Hunedoara, respectiv cu un număr de 405 amenzi în valoare totală de 50.286 de lei.

Legea din România prevede mai multe rase de câini periculoşi, printre care şi Pit Bull, Rottweiller, Dog Argentinian sau Cane Corso, iar prin denumirea de câini agresivi se înţelege în contextul legii ?orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice şi orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Însă Asociaţia Chinologică Română (AChR), organul abilitat cu înregistrarea raselor de câini pe teritoriul ţării noastre este de părere că de fapt nu câinii sunt periculoşi, ci stăpânii lor.

?Câinii au reacţii fireşti, fără să fie nevoie să fie explicate: ei sunt ca oamenii, cum îi creşti, aşa îi ai. Domesticirea este esenţialul. Nu există rase periculoase, ci oameni periculoşi, care nu-şi educă animalele. În România, toate persoanele care au câini trebuie să-i poarte în lesă şi cu botniţă şi să le dea drumul doar în locurile special amenajate. În primul rând este vorba de a împiedica pierderea animalului, dar şi de evitarea vătămării altor persoane?, explică pentru Antena3.ro Cristian Ştefănescu, preşedinte al AChR.

El adaugă pentru Antena3.ro că animalul se comportă într-o familie ca într-o haită, pentru că el se trage din lup şi că niciun animal sănătos nu şi-ar ataca puii, de aceea câinii iubesc copiii.

Marcel Dorofte, comisar-şef la Direcţia de Ordine Publică din (IGPR) e de părere în schimb că o parte din vină o are şi persoana care este muşcată.

?Când te apropii de un animal, trebuie să-l atenţionezi, iar dacă nu faci acest lucru, el muşcă. Vina este în mare parte a proprietarilor, adică 70%, iar restul de 30% o reprezintă vina persoanelor care sunt muşcate", adaugă Dorofte pentru Antena3.ro

De ce muşcă un câine?

Preşedintele AChR crede că animalul atacă de frică şi astfel devine defensiv, apoi din cauza educaţiei agresive de care a avut parte şi în ultimul rând din cauza instinctului teritorial, pentru că îşi apără curtea sau apartamentul unde locuieşte.

"Câinele trebuie tratat ca un membru al familiei, pentru că el trăieşte în medie 10-12 ani. Dresajul unui câine nu se face cu bătaia, iar dacă unele persoane nu se pot descurca altfel, există lecţii de dresaj la care pot apela ť, explică Ştefănescu pentru Antena3.ro.

El adaugă pentru Antena3.ro că viitorii proprietari trebuie să se gândească bine înainte de a cumpăra un câine, pentru că întreţinerea lui necesită bani şi timp : animalul trebuie hrănit, îngrijit, vaccinat, scos afară.

"Hobby-urile sunt lucruri scumpe. Apoi, să se gândească la ce rasă ar fi mai potrivită pentru el, deoarece temperamentul uman trebuie să se potrivească cu cel canin. De asemenea, viitoarea persoană deţinătoare de câine nu trebuie să cumpere animalul din pet shop-uri, adică magazinele de animale, pentru că respectivul câine de rasă e garanţia unui temperament, iar primele comportamente le preia de la crescător. De aceea, ar trebui să-l procure de la crescătorii sau prin Asociaţia Chinologică Română", mai spune Cristian Ştefănescu pentru Antena3.ro.

Cui te plângi dacă te-a muşcat un câine cu stăpân ?

Autoritatea publică care se ocupă de primirea sesizărilor pentru cazurile în care un cetăţean a fost muşcat de un câine care are proprietare este Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Instituţia verifică sesizările transmise de cetăţeni, în condiţiile în care aceştia reclamă faptul că structurile teritoriale ale poliţiei nu au dispus măsuri legale împotriva proprietarilor de câini care au încălcat prevederile actelor normative în vigoare.

?Cetăţenii care au fost muşcaţi de un câine care are stăpân trebuie să se adreseze unităţii sau subunităţii de poliţie pe raza căreia s-a produs evenimentul, iar reprezentanţii acesteia vor efectua verificări şi vor dispune măsuri în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Conform legii, neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani?, mai explică Marcel Dorofte pentru Antena3.ro.

Tipuri de agresivităţi canine

Agresivitatea este o problemă serioasă de comportament, cu care proprietarii de câini se confruntă şi, în marea parte a cazurilor, stăpânii sunt cei vinovaţ de acest aspect.

?Există mai multe tipuri de agresivităţi canine. Agresivitatea de frică este legată de evoluţia câinelui în captivitate : cu bătaia devine agresiv, iar dacă tu insişti, el muşcă şi se retrage. Apoi, agresivitatea pură este legată de educarea unui caracter instabil şi poate fi stăpânită, iar prin agresivitatea territorială câinele pune la punct pe oricine prin lătrat şi apoi prin corecţie", spune Ştefănescu pentru Antena3.ro.

În acelaşi timp, Marcel Dorofte realizează un clasament detaliat al diferitelor tipuri de agresivităţi canine.

"Agresivitatea depinde de temperament, care poate fi slab, puternic-echilibrat-mobil, puternic echilibrat lent şi puternic neechilibrat. Câinele slab este cel fricos, iar cel puternic-echilibrat-mobil este cel care este uşor de dresat şi care răspunde prompt la factorii din exterior. Apoi, câinele puternici-echilibrat-lent este cel melancolic şi care răspunde tardiv la stimulii externi, iar cel puternic-neechilibrat are firea colerică, cum este de exemplu doberman-ul", detaliază comisarul-şef pentru Antena3.ro.

Înscrierea câinilor trebuie să se facă la Asociaţia Chinologică Română, iar evidenţa persoanelor care deţin câini este ţinută de către Poliţie. La AChR, animalele sunt înregistrate cu ajutorul unor microchip-uri care se introduc sub piele. De acolo, proprietarii pleacă la poliţie, unde depun o cerere de luare în evidenţă a animalului.

"De la Asociaţia Chinologică Zonală, unde câinele este încadrat într-o anumită rasă, proprietarul animalului vine la unitatea de poliţie de pe raza secţiei unde are domiciliul cu adeverinţa de încadrare a rasei şi depune o cerere pe propria răspundere, cum că are vârsta peste 18 ani, se află în deplinătatea facultăţilor mintale şi că a vaccinat câinele împotriva turbării", concluzionează Dorofte pentru Antena3.ro.

Acest ultim aspect se demonstrează cu adeverinţa de la medicul veterinar unde câinele a fost vaccinat.

Paula Safta, Antena3.ro

×
x close