Antena 3 CNN Actualitate Linia de metrou Universitate-Drumul Taberei, gata în 3 ani

Linia de metrou Universitate-Drumul Taberei, gata în 3 ani

Linia de metrou Universitate-Drumul Taberei, gata în 3 ani
20 Iun 2007   •   16:09

Peste trei ani, bucureştenii vor avea încă două linii de metrou, spre Laromet şi spre Autostrada Soarelui. Lucrările începute înainte de 1989 şi abandonate în anii '90 au fost reluate şi se lucrează încontinuu. Vechiul tronson Gara de Nord-Basarab-Laromet nu a fost conservat când s-au abandonat lucrările şi acum constructorii au unele probleme. Unele, cum ar fi o staţie în plus, în cartierul Bucureştii Noi, faţă de proiectul iniţial se corectează din mers. Pentru altele, constructorii i-au cerut ministrului Transporturilor să le permită un şantier la suprafaţă, care ar încurca traficul pe bulevard.

În ceea ce priveşte proiectul magistralei Universitate-Drumul Taberei, va fi gata peste 7 ani, a declarat Ludovic Orban. Durata de pregătire a licitaţiilor şi cea necesară proiectării este de un an, finalizarea construcţiei fiind prevăzută într-un interval de şase ani.

Săptămâna viitoare, constructorii şi conducerea Metrorex trebuie să găsească o soluţie pentru felul în care vor continua lucrările şi mai ales, să se termine mai devreme de 2010. La fel şi lucrările de la podul Constanţa, de pe acelaşi tronson. În zonă, ca să ocolească două magistrale de apă care alimentează nordul Bucureştiului, lucrează mai mult maşinile decât muncitorii.

Direct din şantiere, ministrul Transporturilor s-a urcat într-un metrou nou, care intră joi în funcţiune, dar şi în unul vechi, alături de călători.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close