Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă cu vacanța de vară! Anunțul ministrului Ligia Deca

Ce se întâmplă cu vacanța de vară! Anunțul ministrului Ligia Deca

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 02:00 13 Iun 2023 Modificat la 02:00 13 Iun 2023
ligia deca
Ce se întâmplă cu vacanța de vară, după întoarcerea profesorilor la catedre. Anunțul Ligiei Deca Sursa foto: hepta

Potrivit Ministrului Educației, vacanța de vară rămâne, în acest moment, neschimbată. Iar calendarul școlar nu se va prelungi după data de 16 iunie, data în care este programată încheierea școlii.  

Motivul pentru care elevii nu vor mai veni la școală ca să recupereze zilele pierdute în care profesorii lor au fost în cea mai mare grevă din ultimii 18 ani este disconfortul creat de căldură, a argumentat Ligia Deca, potrivit edupedu.ro.

„În ceea ce privește alte chestiuni, trebuie să ne aducem aminte că motivul pentru care școala se termină în jur de 15 iunie, urmată de examenele naționale, într-un calendar destul de strâns, este legat de modul în care se desfășoară activitatea de învățământ în toată țara, atunci când temperaturile cresc”, a spus Deca. 

Citește și: Când începe școala în septembrie și în ce perioade au elevii vacanțe în noul an școlar 2023-2024

„Pentru binele nostru, al tuturor, și mai ales pentru binele copiilor, este bine ca perioada cu temperaturi ridicate să nu fie o perioadă în care se desfășoară activități școlare, mai ales acolo unde infrastructura nu permite, da, răcirea temperaturilor în școli. Din acest motiv, din nou, pentru binele elevilor, este bine să rămânem în calendarul școlar asumat.

Nu mai vorbesc că, dacă am avea o situație de prelungire, s-ar suprapune cu datele examenelor naționale, contextul în care multe unități de învățământ devin centre de evaluare. Deci, nu este de dorit pe niciun palier să prelungim calendarul școlar”, a continuat oficialul. 

Când va fi recuperată materia pierdută

În urmă cu aproximativ o săptămână, Ligia Deca spunea că își dorește să găsească o soluție astfel încât materia să poată fi recuperată la începutul anului următor.

”Clasele terminale au terminat de parcurs materia până când greva să fi început. Pentru ei este esențial să se poată încheia situația școlară și este esențial să rămânem în calendarul de examene naționale. Pentru celelalte clase vom încerca să găsim soluția astfel încât să nu intrăm foarte mult în vară, având în vedere infrastructura, căldura, vom încerca să refacem planificările astfel încât să putem să recuperăm la începutul anului următor. Această problemă nu există la clasele a VIII-a și a XII-a”, spunea ministrul. 

×
Etichete: Ligia Deca
x close