Antena 3 CNN Actualitate Liderul PNG, Gigi Becali, al doilea pe listele PRM la europarlamentare. S-a refăcut relaţia cu Vadim

Liderul PNG, Gigi Becali, al doilea pe listele PRM la europarlamentare. S-a refăcut relaţia cu Vadim

3 minute de citit Publicat la 11:37 08 Apr 2009 Modificat la 11:37 08 Apr 2009
Liderul PNG, Gigi Becali, al doilea pe listele PRM la europarlamentare. S-a refăcut relaţia cu Vadim
Omul de afaceri şi liderul PNG, Gigi Becali, va candida pe listele Partidului România Mare la alegerile pentru Parlamentul European. Gigi Becali a fost convins de avocaţi, de familie şi a acceptat mâna frăţească pe care i-am întins-o, respectiv să candideze la PE pe listele PRM, a anunţat, liderul partidului, C.V. Tudor, în momentul depunerii listei cu eurocandidaţi ai formaţiunii la Biroul Electoral Central. În acest sens, Becali ar fi acceptat să-şi depună adeziunea la PRM ca simplu membru de partid, o contradicţie politică de vreme ce acesta este în continuare şi lider al PNG. Surse din cadrul PRM susţin însă că în prezent nu există nici o adeziune scrisă din partea lui Becali, ci doar un acord verbal transmis lui CV Tudor prin apropiaţi ai patronului Stelei. Conform surselor citate, Corneliu Vadim Tudor se va deplasa la Direcţia Cercetări Penale, unde liderul PNG este ţinut în arest, pentru a obţine adeziunea scrisă a acestuia la PRM, a perfecta în scris detaliile acestei înţelegeri şi eventual pentru a identifica căile de colaborare între cele două formaţiuni politice.

Vadim Tudor a respins astăzi raţiunile de ordin electoral care ar sta la baza invitaţiei făcute patronului Stelei. Preşedintele PRM a precizat că şi-a făcut o datorie de onoare oferindu-i lui Becali locul doi pe liste.
?Cu sau fără Gigi Becali am fi intrat în Parlamentul European. E momentul ca forţele iubitoare de ţară să candideze (pentru PE - n.r.)...Să mi se spună cu ce a greşit omul ăsta. Nu a greşit cu nimic. Este o ruşine, estemai rău ca pe vremea lui Stalin. El se află acum în imperiul răului, el este jefuit, el este şantajat, el stă la închisoare, iar hoţii stau acasă şi ne râd în faţă. Şi eu un justiţiar înnăscut voi tolera aşa ceva?? a încercat liderul PRM să explice motivele demersului său.

Becali, lider PNG, candidat cu carnet de membru PRM?

CV Tudor a arătat că Gigi Becali a semnat deja adeziunea la PRM şi că, la rândul său, i-a semnat carnetul de membru de partid, dar a ţinut să sublinieze că, prin acest gest, omul de afaceri nu şi-a trădat propriul partid, PNG.
?Domnul Gigi Becali a acceptat această ofertă frăţească pe care i-am întins-o în mod dezinteresat.
El merită cu prisosinţă. Uitaţi-vă şi voi cu ce faună defilează delegaţia românească la Parlamentul European! Sunt niste zuze care defilează ca Loleck şi Boleck pe acolo. Asta e reprezentarea României. Este posibil aşa ceva?? a mai spus CV Tudor.

Surse din PRM susţin însă că la această oră pe adeziunea prezentată de vicepreşedintele Dan Claudiu Tănăsescu nu există încă semnătura lui Becali. Această formalitatea ar urma să fie îndeplinită în vizita pe care CV Tudor intenţionează să o efectueze cât de curând la arestul lui Becali, susţin sursele citate.

Liderul PRM a precizat că Gigi Becali i-a transmis prin vărul său, Giovani Becali, că îl iubeşte şi că îl pupă."Mi-a transmis prin Giovani Becali că mă iubeşte, mă pupă" a amintit Vadim, adăugând că "Gigi se află în vehicolul ce-l va duce la PE".



Absorbţia PNG, un scenariu dorit de PRM

Primele locuri pe listele PRM vor fi ocupate, în ordine, de liderul partidului Corneliu Vadim Tudor, de liderul PNG cu virtual carnet de membru PRM, George Becali, de Ciprian Tănăsescu, fiul vicepreşedintelui Dan Claudiu Tănăsescu, de fostul senator şi europarlamentar, Eugen Mihăescu, de Angela Bălan şi Dumitru Avram.

Surse din PRM susţin că pe viitor s-a luat în calcul o eventuală fuziune a PNG prin metoda absorbţiei. "Ambele partide au o doctrină care apără interesele României, iar domnul Gigi Becali a devenit deja membru PRM. Vom vedea ce formulă de colaborare vom găsi pe viitor" ne-au declarat sursele citate.

Conform surselor citate, premise în acest sens există. Imediat după anunţul retragerii din politică a patronului din Pipera, la uşa cabinetelor unor lideri PRM precum C.V. Tudor şi Dan Claudiu Tănăsesu ar fi bătut o serie de lideri ai PNG care au propus fuziunea micului partid cu PRM.

"Nu exclud ca în următoarele săptămâni să purtăm discuţii mai serioase, să vedem ce strategie de atac adoptăm. E prematur să anticipiez fuziunea dintre PRM şi PNG" a afirmat C.V. Tudor. Liderul PRM a susţinut că i-a pus în vedere lui Becali că este liber să revină în PNG după ce va intra în Parlamentul European, dacă va dori acest lucru.

În prezent, Gigi Becali se află în arest, acuzat de sechestrare de persoane. Avocaţii omului de afaceri Gigi Becali cer eliberarea acestuia sub control judiciar. Tribunalul Bucureşti a respins, acum două zile, recursul formulat de apărătorii finanţatorului Stelei.

Aurelian Pavelescu, unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, vorbeşte despre existenţa unor înţelegeri ascunse în cazul arestării omului de afaceri. Avocaţii au anunţat că vor apela la toate mijloacele prevăzute de lege pentru eliberarea lui Becali.

Marius Vulpe,Antena3.ro

×
x close