Antena 3 CNN Actualitate Liderul mafiei dâmboviţene ar avea legături strânse cu şefii instituţiilor publice (VIDEO)

Liderul mafiei dâmboviţene ar avea legături strânse cu şefii instituţiilor publice (VIDEO)

3 minute de citit Publicat la 23:39 07 Sep 2010 Modificat la 23:39 07 Sep 2010
Liderul mafiei dâmboviţene ar avea legături strânse cu şefii instituţiilor publice (VIDEO)

Conflictul aparent banal dintre un interlop şi un poliţist din Dâmboviţa scoate la iveală o caracatiţă a influenţelor dictate de bani, funcţii şi interese, care duc pînă la cele mai înalte niveluri din administraţia locală şi chiar din poliţie. Ghenosu şi gruparea lui fac parte din reţea. Surse apropiate anchetei spun că interlopii Danezului i-ar fi ajutat pe actualii şefi ai Dâmboviţei să câştige alegerile sau să ajungă în funcţii foarte înalte.

Sunt voci care susţin că liderul mafiei dâmboviţene este chiar preşedintele Consiliului Judeţean. Şi pare să aibă legături strânse cu şefii instituţiilor publice dar şi cu liderii unor grupări interlope.

Florin Popescu conduce judeţul din iunie 2008, de când a câştigat alegerile. I se spune Naşul şi este în atenţia anchetatorilor. Cei care-l cunosc spun că are la degetul cel mic Poliţia Comunitară din Târgovişte, Tribunalul Dâmboviţa, pe adjunctul Zepişi de la IPJ Dâmboviţa, parchetul de pe lângă judecătoria Târgovişte, Primăria Târgovişte, un colonel de la SRI, pe directorul Sapard, pe cel de la Electrica dar şi pe cel de la Finanţe.

?Cred că cineva trebuie să pună stop acestei mafii locale?, a declarat Teodor Vasiliu, consilier local.

Aşa se face că din 38 de dosare penale construite pe numele lui Ghenosu doar unul a ajuns în instanţă.

Care e legătura Naşului cu Ghenosu? Se pare că viceprimarul George Bogdan Ana. Acesta nu recunoaşte nimic.?Este foarte grav ce se întâmplă. Foarte, foarte grav?, a declarat George Bogdan Ana, viceprimar Târgovişte.

Şi se referă la starea poliţistului bătut. Cât despre domnul Ana, destul de înstărit. Un ceas de 12.000 de euro, o casă de 175.000 şi proprietarul unor terenuri şi păduri. Pământ cât vezi cu ochii. Peste 7 hectare. Proprietar, domnul Body, nimeni altul decât proaspătrul demisionar din funcţia de viceprimar. Şi nu este singurul teren pe care-l are în proprietate

Cei din opoziţie îi arată cu degetul pe PDL-işti. ?S-au găsit formule juridice de a se fura cu acte în regulă?, susţine Teodor Vasiliu, consilier local.

Fântâna arteziană din faţa prefecturii - două miliarde, izolaţiile la blocuri de opt-zece ori mai mult, DVD-ul cu Ceauşescu 50.000 de euro şi lista poate continua cu parcurile.

?Băncile au costat foarte mult. Au fost luate printr-o firmă a unui fin a domnului primar. Iniţial au costat 4 milioane iar dânşii au dat de şapte ori mai mult prin acea firmă?, a precizat Teodor Vasiliu.

Printr-una din firmele agreate de primarul Gabriel Boriga. Primarul, ca şi alţi membri din reţea, este cercetat penal.

În urma publicării acestui material, PDL Dâmboviţa a solicitat un drept la replică, pe care îl redăm integral:

"Faţă de afirmaţiile difuzate de postul TV Antena 3 şi de site-ul www.antena3.ro în cadrul materialului intitulat Liderul mafiei dâmboviţene ar avea legături strânse cu şefii instituţiilor publice, facem următoarele precizări:

1. Respingem categoric faptul că PDL Dâmboviţa sau lideri ai PDL Dâmboviţa ar susţine sau ar patrona grupări interlope din judeţ.
2. Dacă sunt de căutat date sau indicii despre protecţia politică a unor interlopi, ele trebuie căutate în zona PSD. Reamintim faptul că judecătoarea Elena Turcu, cea care l-a eliberat în 2008 pe cetăţeanul Ghenosu, este fina senatorului PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
3. Domnul Teodor Vasiliu, sursa unor informaţii din acest material, este o persoană total necredibilă. El este consilier local PSD şi e cunoscut ca având profunde antipatii personale faţă de liderii PDL Dâmboviţa şi PDL Târgovişte. Antipatiile lui Teodor Vasiliu au ca primă cauză pierderea la scor, încă din primul tur, a alegerilor pentru primăria Târgovişte în anul 2008. De asemenea, dl. Vasiliu e profund nemulţumit de faptul că nu mai are acces discreţionar la fondurile publice locale, aşa cum se întâmpla în perioada 2004-2008, când guvernarea locală aparţinea PSD. Prin urmare, orice afirmaţii ale lui Teodor Vasiliu faţă de activitatea primăriei Târgovişte trebuie privite cu mari rezerve. Când se referă la primăria Târgovişte, obiceiul lui Vasiliu este să exagereze, să calomnieze, să distorsioneze şi să mintă fără niciun fel de ruşine.
4. Domnul Bogdan Ana este viceprimar demisionar al municipiului Târgovişte. Intenţia de a demisiona a fost făcută publică încă de acum o săptămână, înainte de incidentul regretabil cu lovirea poliţistului târgoviştean.

Biroul de Presă al PDL Dâmboviţa
8 septembrie 2010"

Observator

 

 

×
Etichete: Florin Popescu
x close