Teste naţionale, examen, teste de capacitate şi teze
naţionale. Admiterea în licee a devenit prilej de
experimentare pentru mai marii din Educaţie. De la an la an,
absolvenţii de clasa a VIII-a se confruntă cu noi tipuri de
examinări şi cu noi modalităţi de a accede în liceul
multdorit. De modificările din sisteul de învăţământ
sunt nemulţumite, în egală măsură, cadrele didactice, care
cred că, tocmai din cauza acestei ?abrambureli?, nivelul în
liceele de elită scade vertiginos, relatează ?Adevărul?.
Nota
maximă, un vis pentru generaţiile anterioare experimentelor, se
obţine din ce în ce mai des. Directorii colegiilor de prestigiu din Capitală spun că
actualul sistem al tezelor unice este încă şi mai prost decât
încercările precedente de revigorare a educaţiei româneşti
şi că nu reflectă, nici pe departe, nivelul real de pregătire al
elevului. În semn de protest, profesorii doresc reintroducerea
unor examene proprii de evaluare a candidaţilor.
"Mă îndoiesc că actuala metodă de admitere
reflectă în mod real pregătirea elevilor. Ca dovadă, copiii
care au venit cu medii extrem de mari de absolvire a gimnaziului nu
au făcut faţă concurenţei la clasă, comparativ cu alţi copii
care nu arătau aceleaşi performanţe pe carnetul de note din
gimnaziu", a declarat pentru ?Adevărul?, directorul
Colegiului Naţional "Mihai Viteazul", prof. Sever Popa.
La cererea reintroducerii unui examen de admitere, măcar în
liceele de elită, ministerul s-a ferit să dea un răspuns.
În prezent, admiterea în liceu se realizează pe baza
mediei de admitere, compusă, din media generală a claselor V-VIII
şi din media tezelor cu subiect unic.
Antena3.ro