Antena 3 CNN Actualitate Liberalul Radu Boroianu, la Punctul de Întâlnire: Ceea ce a făcut Crin Antonescu, o foarte tristă decepţie. Nu cred deloc într-o unire de dreapta

Liberalul Radu Boroianu, la Punctul de Întâlnire: Ceea ce a făcut Crin Antonescu, o foarte tristă decepţie. Nu cred deloc într-o unire de dreapta

<1 minut de citit Publicat la 19:38 01 Iun 2014 Modificat la 19:38 01 Iun 2014
boro.jpg
Ceea ce a făcut Crin Antonescu, pentru mine, reprezintă o foarte tristă decepţie, a declarat Radu Boroianu, membru fondator al PNL, în ediţia de duminică a emisiunii "Punctul de întâlnire", de la Antena 3.

"Am fost printre cei care au crezut că Crin Antonescu este acel personaj antisistem de care credeam, la un moment dat, că Partidul Naţional Liberal are nevoie pentru a ieşi dintr-o aparentă mică scleroză, pentru că ajunsese, nu prin victorie personală, să conducă patru ani de zile Guvernul României", a declarat liberalul la Antena3.

Radu Boroianu a arătat că o cauză pentru situaţia delicată în care se află PNL este aceea că "o anumită alergare după o imagine personificată îi face pe unii lideri politici să devină mult mai mult decât imprevizibili, şi să tragă, după această formă de manifestară bizară a lor, mişcări şi partide puternice".

Liberalul Radu Boroianu a mai afirmat că nu crede într-o unire de dreapta, şi asta pentru că îi este foarte greu să creadă că există o dreaptă în România.

×
x close