Antena 3 CNN Actualitate Lia Savonea denunță criza fără precedent din CSM și sesizează CCR cu privire la acțiunile Anei Bircahll

Lia Savonea denunță criza fără precedent din CSM și sesizează CCR cu privire la acțiunile Anei Bircahll

2 minute de citit Publicat la 18:04 08 Oct 2019 Modificat la 18:04 08 Oct 2019
Lia Savonea denunță criza fără precedent din CSM și sesizează CCR cu privire la acțiunile Anei Bircahll

Preşedintele CSM Lia Savonea a denunţat marţi, într-o declaraţie de presă, "criza fără precedent" din cadrul instituţiei generată de lipsa cvorumului de la şedinţele de plen, anunţând totodată că va sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall.

"Am decis să am această comunicare publică pe două teme importante: cea dintâi criza fără precedent din Consiliu, generată de atitudinea unor membri, şi a doua să anunţ că, în calitate de preşedinte al CSM, am decis să sesizez Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională faţă de acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall. Astăzi am încercat, în trei etape, să avem o şedinţă de plen în cadrul căreia să soluţionăm anumite lucrări, unele foarte vechi, încă din luna iunie a acestui an, altele survenite pe parcurs, şi nici astăzi nu am putut să soluţionăm aceste cereri din cauza lipsei cvorumului. Avem cinci şedinţe amânate pentru acelaşi motiv - lipsa cvorumului legal în vederea desfăşurării şedinţelor de plen. De fiecare dată lipseşte un număr de membri, aşa încât cvorumul de 15 membri, cât este legal, să nu se poată întruni", a declarat Lia Savonea.

Preşedintele CMS a susţinut că "marţi au lipsit trei procurori fără nicio justificare, invocând o pretinsă şedinţă care ar fi fost convocată de la Parchetul General" şi a anunţat că a pregătit o serie de modificări legislative pentru remedierea unor astfel de situaţii.

"În calitatea mea de preşedinte, ar fi trebuit să fiu încunoştiinţată fie de procurori, fie de procurorul general al României vizavi de această situaţie, cu atât mai mult cu cât şedinţa fusese convocată încă din data de 2 octombrie, într-o şedinţă informală. (...) Atitudinea colegilor care lipsesc nejustificat la şedinţele de plen a produs consecinţe în sistemul judiciar, a vulnerabilizat anumite instituţii, a slăbit capacitatea instituţională a altora, a împiedicat derularea unor activităţi la timp cum ar fi concursul de admitere în magistratură, avizarea unor proiecte. (...) În fapt, este un veritabil boicot instituţional. Având în vedere această situaţie, şi pentru a asigura funcţionalitatea instituţională a CSM, nouă membri ai acestuia au hotărât să iniţieze nişte propuneri de modificări legislative pe care să le discutăm şi să le formalizăm instituţional, astfel încât să asigurăm desfăşurarea şedinţelor în mod legal în această instituţie", a adăugat Savonea.

Lia Savonea şi Ana Birchall se află în conflict deschis pe mai multe teme, ministrul Justiţiei reproşându-i în dese rânduri preşedintelui CSM că nu o consultă atunci când convoacă şedinţele de plen.

Pe de altă parte, Ana Birchall a trimis, luni, o nouă adresă către CSM, primele două fiind din lunile iulie şi august, în care ministrul Justiţiei solicită Consiliului un punct de vedere cu privire la cele două rapoarte GRECO.

O altă temă de dispută este un proiect de modificare a Legii ANI, dezbătut în cadrul unei comisii de la CSM, despre care procurorii din Consiliu susţin că nu au ştiut nimic. 

×
x close