Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, miercuri, în discursul rostit la Parlament, că propune aprofundarea relaţiilor politice bilaterale, valorificarea potenţialului de afaceri şi cooperarea pentru realizarea unor "proiecte mari".
El a vorbit despre prietenia tradiţională dintre poporul român şi poporul chinez.
"Mă simt ca acasă în România"Li Keqiang a spus că există două proverbe, unul românesc, "Apa trece, pietrele rămân", şi unul chinezesc, "Prietenia e înrădăcinată şi va înflori", care reflectă relaţiile dintre cele două ţări.
"
Prietenia chino-română a trecut toate încercările şi e profund înrădăcinată în sufletele popoarelor celor două ţări. Poporul chinez acordă importanţă sentimentelor de prietenie. Intre noi există nu doar interese comune, ci şi o prietenie tradiţională. (...) In anii 50, România a avut o contribuţie specială pentru perioada de industrializare de început în China. Acest moment nu va fi uitat niciodată de poporul chinez", a spus premierul chinez.
"China şi România au economii cu avantaje complementare. China a devenit deja cel mai mare partener economic al României din Asia, şi vede România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa de est şi UE", a mai spus Li Keqiang.
"Avem responsabilitatea ca prietenia chino-română să continue din generaţie în generaţie", a completat Li Keqiang.
Premierul chinez, Li Keqiang, a rostit un discurs în plenul Parlamentului, miercuri după amiază, în prezenţa premierului Victor Ponta, a membrilor Guvernului şi a reprezentanţilor autorităţilor locale.La şedinţă au participat senatori şi deputaţi dar au fost invitaţi şi preşedinţi de Consilii judeţene, primari dar şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.