Antena 3 CNN Actualitate Leonard Doroftei, adus cu mandat la instanță

Leonard Doroftei, adus cu mandat la instanță

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:02 19 Oct 2016 Modificat la 09:02 19 Oct 2016
eeee.jpg
Foto: Facebook

UPDATE - La ieşirea de la audieri, fostul președinte al Federației Romane de Box spune că oricine poate organiza o gală de box dacă se plătesc taxele aferente.

Leonard Doroftei spune că n-a fost implicat în cheltuieli şi nu a participat la negocieri.

----------------------------

Leonard Doroftei, Rudel Obreja şi Elena Udrea au venit la Curtea Supremă în dosarul Gala Bute.

Leonard Doroftei, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost adus cu mandat pentru a fi audiat în dosarul Gala Bute după ce a refuzat să se prezinte în fața magistraților, deși a fost citat de mai multe ori.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box - Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.

×
x close