Leonard Doroftei a ajuns la o înțelegere cu oficialităţile din Ploieşti, care i-au dat ordin de evacuare pentru barul pe care îl deține într-o clădire cu risc seismic din Ploiești. Acesta a câştigat o licitaţie pentru două spaţii situate la stadionul “Ilie Oană”, iar astfel îşi va muta pub-ul acolo.
Potrivit observatorulph.ro, licitația s-a desfășurat zilele trecute la stadionul Ilie Oană și, iar Doroftei a fost singurul care a participat pentru închirierea a două spații. Este vorba despre un spațiu situat la etajul I, iar cel de-al doilea spațiu este situat la parterul stadionului, denumit spațiul A - Peluza I, în zona fostului pub, ambele cu o suprafață totală de peste 1.000 de metri pătrați.
“Am participat la licitație pentru ambele spații și mâine sper să fie semnat contractul. Am fost singurul participant”, a declarat fostul pugilist.