Antena 3 CNN Actualitate Legea graţierii, retrimisă la Comisia juridică pentru a fi adoptată în forma trimisă de Guvern

Legea graţierii, retrimisă la Comisia juridică pentru a fi adoptată în forma trimisă de Guvern

1 minut de citit Publicat la 17:00 08 Mai 2017 Modificat la 17:00 08 Mai 2017
o_1bfk5opj7lv01g9s1bsfu5ppsp8.jpg

Plenul Senatului a decis luni, cu majoritate de voturi, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie.

În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE (61 de voturi), iar împotrivă cei de la PNL şi USR (41 de voturi), aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea legii graţierii, scrie News.ro.

Propunerea a fost făcută de liderul grupului ALDE din Senat, Ionuţ Sibinescu, şi susţinută de liderul grupului PSD, Şerban Nicolae.

"Am făcut propunerea pentru adăugarea pe ordinea de zi (a plenului - n.r.) a proiectului legii graţierii, având în vedere că, la Comisia juridică, s-a întocmit raportul. Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută", preciza preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei de luni a Biroului permanent.

Proiectul de lege al graţierii a fost finalizat joi de Comisia juridică. ”Din punctul meu de vedere, şi fiind vorba şi despre o lege organică, este obligatoriu ca proiectul de lege să intre la vot luni. Din punctul meu de vedere, ar fi inadmisibil să lăsăm după atâta timp să treacă prin adoptare tacită, mai ales că am obţinut şi prelungirea termenului specific legilor complexe la 60 de zile”, a declarat Şerban Nicolae la finalul şedinţei Comisiei juridice de joi.

 

×
x close