Antena 3 CNN Actualitate Legea antifumat, modificată. Fumatul va fi posibil în camere special amenajate

Legea antifumat, modificată. Fumatul va fi posibil în camere special amenajate

<1 minut de citit Publicat la 15:37 30 Mar 2016 Modificat la 15:37 30 Mar 2016
smoking.jpg
Foto: Pixabay

Senatorii jurişti au admis, miercuri, o serie de amendamente la legea antifumat, care elimină interdicţia fumatului la terase, spaţiul închis fiind redenumit ca spaţiu cu pereţi de jur împrejur, în plus, fumatul fiind permis în camere special amenajate pentru acest lucru, şi în care se pot consuma şi băuturi, informează News.ro.

Potrivit iniţiatorilor amendamentelor, „fumatul va fi permis în camere special amenajate”, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului public închis. Astfel, spaţiul public închis este, potrivit amendamentului, „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu detinaţie locativă”.

Zeci de mii de fumători nemulţumiţi de legea care nu le mai permite să aprindă ţigara în spaţiile publice au semnat, în cele câteva zile de la intrarea în vigoare a interdicţiei, petiţii prin care solicită Guvernului să „îndulcească” normele.

 

 

×
x close