Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea actului normativ privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Deputatul Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii, spune că în actualul act normativ este prevăzută şi sesizarea poliţiei, inclusiv a poliţiei locale dacă se fumează în spaţiile unde este interzis, scrie citiynews.ro.
În actuala lege, faţă de vechiul act normativ, este prevăzută posibilitatea de a sesiza poliţia, inclusiv poliţia locală în cazul în care se fumează în spaţiile în care acest lucru este interzis. Apoi, pe lângă amenzile de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 5.000 de lei până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice, se pot aplica sancţiuni complementare care pot merge până la suspendare a activităţii unităţii unde nu se respecta legea.
"Va trebui să veghem cu toţii la respectarea legii pentru că vorbim de dreptul la sănătate", a mai spus Aurelia Cristea.