Antena 3 CNN Actualitate Legea adopţiei: Toate informaţiile despre copilul adoptat, păstrate cel puţin 50 de ani

Legea adopţiei: Toate informaţiile despre copilul adoptat, păstrate cel puţin 50 de ani

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:28 25 Apr 2012 Modificat la 23:28 25 Apr 2012
Legea adopţiei: Toate informaţiile despre copilul adoptat, păstrate cel puţin 50 de ani
Foto: stclair.org
Toate informaţiile despre copil, părinţii naturali, familia extinsă a acestuia şi familia adoptatoare obţinute pe parcursul derulării procedurilor de adopţie vor fi arhivate într-un dosar unic şi păstrate cel puţin 50 de ani.

Hotărârea 350/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede că toate aceste informaţii obţinute pe parcursul derulării procedurilor de adopţie, precum şi pe perioada de monitorizare postadopţie trebuie păstrate de către direcţie pentru o perioadă de minimum 50 de ani, informează Mediafax.

Pe parcursul procedurilor de adopţie, copilul este încurajat şi susţinut în exprimarea opiniei sale, aceasta fiind consemnată şi luată în considerare, în funcţie de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Responsabilul de caz este obligat ca, pe parcursul procedurilor de adopţie, să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi concrete, potrivit vârstei şi gradului său de maturitate, referitoare la durata şi etapele procesului de adopţie şi să colaboreze cu persoana de referinţă pentru copil.

Adopţia poate fi stabilită ca finalitate a planului individualizat de protecţie numai dacă ambii părinţi fireşti ai copilului au minimum vârsta de 14 ani.

×
x close