Lecția învățată din cel mai mare dezastru din istoria modernă a umanităţii. Avem între 3.000 şi 4.000 de focoase nucleare active în întreaga lume

August, 1945. Hiroshima şi Nagasaki au fost cu adevărat iadul pe pământ. Dar să știți că ăsta nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. 

Între timp, omenirea a fost capabilă să dezvolte bombe cu mult mult mai teribile, cu sute de mii de oameni decedați sau cu boli teribile afectați pe generații. 

Iar din moment ce totul în privința armelor nucleare se face sub motivul să dezvoltăm noi înainte s-o aibă alții, lucrurile au evoluat rapid și major după ce cercetătorul german Otto Hahn a descoperit energia nucleară în 1938, cu un an înainte de declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial. 

Președintele Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt, motivând că se teme că nemții ar putea folosi această nouă descoperire pentru a dezvolta cea mai teribilă bombă, le-a cerut cercetătorilor americani să o dezvolte ei primii. 

Eforturile au fost dublate în decembrie 1941, când Statele Unite au intrat în cel De-al Doilea Război Mondial, iar administrația Roosevelt a înființat „Proiectul Manhattan”.

La 4 ani după înființare, scopul a fost atins. Pe 16 iulie 1945, la ora 05:29, SUA a obținut primul test din istorie cu o bombă nucleară cu nume de cod testul „Testul Trinity”. 

Bomba cu încărcătură explozivă de o kilotonă, echivalentul a o mie de tone de explozibil convențional, a fost detonată în deșertul Hornada del Muerto, la 56 de km de Soccoro, New Mexico. 

Explozia a uimit armata americană și a lăsat locul bombardamentului atât de iradiat încât, chiar și astăzi ,aria are un nivel de radiații de 10 ori peste normal. Cu alte cuvinte, a fost un succes răsunător. 

După mai puțin de o lună, această tehnologie teribilă era folosită în război. Cu războiul aproape încheiat, dar o Japonie care refuza să capituleze, noul instalat președinte american Harry S. Truman a ordonat bombardarea nucleară a orașului Hiroshima. 

Când bomba denumită „Little Boy”  (băieţelul mic – n.r.) a fost aruncată, lumea s-a schimbat definitiv. 

Explozia nucleară a pulverizat instantaneu pe oricine aflat în centrul ei, a pârjolit pământul în jur la temperaturi de peste 3.900°C și a trimis o undă de șoc ce a spulberat clădiri și a șters terenul pe distanțe de kilometri. 

Un nor sub formă de ciupercă s-a ridicat în aer pe distanță de peste 6.000 de metri deasupra pământului, blocând lumina soarelui. 

Trei zile mai târziu, a doua bombă, denumită „Fat man”  (grăsanul – n.r.), mai mare și mai puternică decât „Little boy”, a fost aruncată asupra orașului Nagasaki. 

Explozia a spulberat peste 6,5 km pătraţi din oraș. Un al doilea nor ciupercă s-a ridicat în aer, iar ploaia radioactivă a ars pe oricine a avut ghinionul să supraviețuiască deflagrației inițiale. 

Cei care nu au murit în explozia imediată au suferit tot felul de maladii grave, precum arsuri, leziuni interne și orbire, iar mulți au fost răpuși de ele cu prețul a peste 200.000 de vieți, cei mai mulţi civili.
Aliații au câștigat războiul. Nou înființata Organizație a Națiunilor Unite (ONU) a făcut unul dintre primele sale acte, un apel pentru interzicerea și eliminarea armelor nucleare. 

Poate nesurprinzător, apelul a fost ignorat. În anii de după Al Doilea Război Mondial, SUA au continuat să testeze bombe nucleare, iar Uniunea Sovietică, sub conducerea comunistă și ferm împotriva modului de viață american, și-a accelerat propriul program nuclear. 

În 1949, Uniunea Sovietică a devenit a doua țară care să detoneze cu succes o bombă nucleară. 

Războiul Rece începuse oficial. Două națiuni cu sisteme de valori în conflict major, amândouă fluturând cele mai puternice arme pe care le văzuse omenirea. 

Trei ani mai târziu însă, lumea avea să vadă ceva mult, mult mai teribil decât Hiroshima şi Nagasaki. 

În 1952, pe 1 noiembrie, pe fondul tensiunilor Războiului Rece ce au escaladat, Statele Unite au dus armamentul nuclear la un cu totul alt nivel, prin detonarea primei bombe cu hidrogen. 

De data asta fusese pus în practică principiul fuziunii nucleare: era de 1.000 de ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima. 

Când bomba a explodat deasupra unei insule izolate din Pacific, a dezlănțuit forța monumentală a 10,4 megatone, adică peste 10,4 milioane de tone de TNT. 

Explozia uriașă a produs o minge de foc întinsă pe 6,4 km și care, după estimările experților, strălucea de 1.000 de ori mai tare decât Soarele iar căldura a fost simțită de observatori care stăteau și la peste 48 de km distanț.

Şi, dacă aveți senzația că mai rău nu se poate, țineți-vă bine: rușii veneau puternic din 
urmă. 

Bomba aruncată asupra Hiroshimei a avut 15 kilotone. Prima bombă cu hidrogen a fost de 10 megatone, dar 9 ani mai târziu, în 1961, sovieticii au testat o bombă cu hidrogen care atingea o putere incredibilă de 57 megatone. 

Asta înseamnă de 3.800 de ori puterea bombei care a distrus Hiroshima. Această armă absolută a fost denumită „bomba-ţar”. Măsura 7,9 metri lungime și cântărea 27 de tone ea în sine, cam de șase ori greutatea bombei Little Boy și mai mult de dublă ca lungime. 
Monstroasa super-armă era atât de mare că nici măcar nu încăpea într-un avion și a trebuit să fie cărată dedesubt. 

Echipajului avionului i s-au dat doar 50% șanse să supraviețuiască testului. Pe 30 octombrie 196, avionul care căra bomba a decolat și a zburat către locul de testare: 
o insulă din Oceanul Arctic denumită Novaia Zemlea.

Ajuns deasupra insulei, echipajul a eliberat încărcătura și a plecat repede. Ca să le ofere 
mai mult timp, bombei enorme i-a fost pusă o parașută, pentru a-i încetini coborârea. 

Chiar și așa, când a fost detonată, explozia a fost atât de puternică încât unda sa de șoc a lovit avionul, trimițându-l în picaj peste 900 de metri. 

Chiar dacă nicio bombă unică nu a mai egalat puterea bombei-țar, între 1945 și 1980, un total combinat de 510 megatone de explozibile au fost detonate în teste nucleare. 

Asta înseamnă o putere de explozie de 170 de ori mai mare decât cea folosită în întregul Al Doilea Război Mondial. 

La nivelul anului 1980, deja Marea Britanie, Franța și China s-au alăturat cu propriile teste, chiar dacă la o scară mult mai redusă.

Cu cinci națiuni, toate aruncând în aer ce teritoriu pustiu au putut găsi, nimeni nu poate evalua consecințele cauzate mediului. 

În timpul Războiului Rece, unul dintre locurile sovietice pentru teste nucleare era un petec de pământ din Semipalatinsk, Kazahstan, denumit „Poligonul”. 

Chiar și astăzi, această arie este unul dintre cele mai radioactive locuri din lume, ce a fost lovită cu aproximativ 450 de explozii nucleare. 

Un test din 1956 a rezultat în peste 600 de rezidenți ai orașului Ust-Kamenogorsk, care au fost duși de urgență la spital cu stări de rău radioactive, iar ei erau la peste 400 km depărtare. 

Dacă sunteți vreodată expuși la o doză masivă de radiații, simptomele pot fi severe și se instalează rapid. 

Razele invizibile peretrează corpul, așa că nu afectează doar pielea, dar provoacă și leziuni interne. Celulele care fac părul să moară și să cadă, celulele albe care luptă cu bolile mor și ele, schilodind sistemul imunitar. 

Până și ADN-ul este atacat, făcându-l să se rupă și să apară mutații. Persoana se simte rău, slăbită și dezorientată și chiar dacă supraviețuiește, dozei inițiale de radiații, ani mai târziu are risc ridicat de a dezvolta boli letale, precum leucemie sau cancer. 

Iar asta este exact ce s-a întâmplat cu mulți locuitori din Ust-Kamenogorsk. Testele însă nu au afectat doar o generație de locuitori, pentru că mutațiile de ADN sunt adesea transmise genetic. 

Femeile însărcinate la acea vreme aveau risc ridicat de a naște copii cu dificultăți de învățare sau handicapuri fizice. 

Per total, doar testele din Semipalatinsk se estimează că au afectat peste 350.000 de oameni de-a lungul a trei generații. 

Deci ce țări au astăzi arme nucleare? Din cauza secretomaniei guvernelor privind arsenalelor nucleare, nu putem fi 100% siguri asupra cifrelor exacte. 

Dar, potrivit estimărilor de la nivelul anului 2021, Rusia are cele mai multe arme nucleare: 6.255. Foarte aproape, pe locul al doilea Statele Unite au 5.550. 

Celelalte cinci națiuni cu capabilități nucleare au considerabil mai puține focoase nucleare, Coreea de Nord deținând cele mai puține, undeva între 40 și 50. 

Și chiar dacă 40 de bombe nucleare nu par mare lucru în comparație cu peste 6.000, este totuși suficientă putere de foc pentru a șterge complet de pe hartă New York și chiar mai mult. 

În total, peste 13.000 de focoase nucleare, dintre care între 3.000 și 4.000 sunt de fapt active, restul fiind decomisionate. 

Este destul de puțin în comparație cu anul 1986, când totalul focoaselor nucleare active atinsese recordul halucinant de 70.300.

Totuși, 4.000 de focoase pot face pagube majore. Dacă și doar 10% dintre ele și-ar atinge țintele, pierderile de vieți omenești ar fi catastrofale și nu doar din cauza exploziilor și radiațiilor, ci și din cauza unor furtuni de foc uriașe. 

La Hiroshima, toate incendiile individuale cauzate de explozii s-au amalgamat într-o furtună teribilă de flăcări. 

Aerul fierbinte s-a ridicat, cauzând un vânt pârjolitor cu putere de uragan care s-a întors către foc și la răspândit. Asta l-a făcut să bată și mai tare, distrugând totul în calea sa pe peste 11,5 km pătraţi înainte de a se stinge. 

O teorie apocaliptică, denumită „iarna nucleară”, susține că dacă sunt detonate suficiente bombe, mii de asemenea furtuni teribile ar arde totul în calea lor de-a lungul Globului, ridicând milioane de tone de fum și cenușă, formând o centură groasă de particule care ar încercui atmosfera nordică ce ne-ar arunca lumea în întuneric. 

Lipsa luminii Soarelui ar cauza scăderi dramatice de temperatură și ar distruge majoritatea vegetației și faunei Pământului. 

Supraviețuitorii ar rămâne într-un deșert friguros și iradiat, iar nori întunecați ar putea persista timp de un deceniu întreg. 

Astăzi se vorbește despre arme nucleare tactice, adică lovituri țintite, dar chiar și așa, o astfel de bombă ar distruge absolut totul pe o rază de 3km în jurul său. Adică centrul Bucureștiului, de exemplu, ar fi ras de pe fața pământului.