Francezii s-au purtat exemplar în urma incendiului cumplit care a devastat Catedrala Notre-Dame. Pompierii au fost aplaudați după efortul lor imens, președintele Macron, premierul Philippe, ministrul de interne Castaner și primarul Hidalgo au fost înconjurați de sute de oameni în liniște, cu decența cuvenită unui moment dramatic. Fără huduieli politice sau de altă natură, fără acuzații iraționale în astfel de momente, cu o reacție solidară specifică unei națiuni puternice.
Echilibrul mass media a fost la cel mai înalt nivel. Atât BFMTV, cât și France 2 sau TV5 au relatat cu deplină încredere în cei care intervin la fața locului. Fără isterii, țipete, acuzații sau opinii atotștiutoare. Mesaje calme, analitice, cu opinii diverse ale specialiștilor.
Reacția miliardarilor a surprins. La doar câteva ore de la apelul pentru donații făcut de președintele Macron, doi din cei mai importanți miliardari ai Franței au anunțat : 300 de milioane de euro donație pentru refacerea catedralei.
Reacția celor din stradă a fost impresionantă. Afectați, disponibili la dialog, aceeași civilizată lipsă a oricărei isterii. Au impresionat profund reuniunile ad-hoc, în diverse locuri, pentru a cânta Ave Maria și alte cântece religioase catolice. Iar toate astea se întâmplă într-o societate cu nervii întinși la maxim, după 4 ani de atentate teroriste abominabile și stări de urgență repetate.
În România, de cele mai multe ori, reacția e exact pe dos. Din prima clipă apar tot felul de acuzații aberante exprimate din fotoliul de acasă la adresa celor care intervin la fața locului. Avem o uriașă masă de carcotasi de profesie, gata să pună la îndoială orice acțiune de specialitate în caz de urgentă. Cazul Colectiv a fost unul școală din acest punct de vedere. Acestui tablou trist i se adaugă o mare cantitate de isterie, de limbaj indecent, de strigate pe stradă, îmbrânceli, lipsa grava a celor 7 ani de acasă în exprimare si gesticulatie.
Printre cei de buni simț care postează mesaje pe solidaritate pe retelele sociale, apar inevitabil destui dezechilibrati, acuzatori de profesie, frustrați, minți rătătice în teoriile conspiratiei gata sa puna la indoiala opiniile specialistilor cu scoala si experienta solida in domeniu.
În astfel de cazuri precum drama de la Notre Dame, nu doar autoritătile au de învatat de la francezi cum trebuie să fie pregătiti de reactie, pe viitor. Astfel de incidente grave apar oricand, oriunde în lume.
Avem si noi, ca societate, de învățat din reactia civilizata, demna si profunda a francezilor. În istoria Romaniei moderne, Franta a reprezentat cea mai puternica sursa de inspiratie in organizarea statului roman modern. Franta a contribuit esential si la cel mai spectaculos moment istoric romanesc : Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Ne-am îndepărtat, însă, de civilizația europeana in ultimii ani. Noi, ca societate. Prin ură, intolerantă, vulgaritate, limbaj suburban, arogante ieftine.
Poate acum, înca o dată în istorie, noi, cei din societatea românească mai învățăm o lecție. Pentru nimeni nu e prea târziu. După cum am învățat în școală : omul cât trăiește învață.